Intervenție, consolidare și conversie funcțională a unui garaj istoric, Calea Plevnei, București

Un garaj auto de pe Calea Plevnei, fost grajd, ajunge să fie clasat pe lista monumentelor istorice. Vă imaginați ce bucurie pe capul proprietarului… Avize grele pe la diverse comisii, proceduri îngreunate și costisitoare, constructori certificați pe monumente neapărat, deci mai scumpi… Pentru un garaj…

Se gândește omul ce se gândește și ne pune pe masă ideea lui: haideți să încercăm să îl punem în valoare transformându-l într-o clădire cu o funcțiune mai distinsă… Poate o cafenea sau o cofetărie chic, poate un birou de avocatură… Și poate să îi facem ceva în plus casei, ca să nu mai arate ca o cutie de pantofi între Casa Studenților, Opera Română și viitorul mall de la Casa Radio… Așa că ne apucăm de lucru și Horia, ajungând pe la arhive, află că discutăm despre un fost grajd regal… Regele Ferdinand avea ceva cai pe acolo, iar mai târziu regele Mihai decide să îl transforme în garaj pentru niște mașini ale sale. De asta l-au clasat ca monument istoric. Deci, no pressure…

De aici înainte toate propunerile se fac în două scenarii. Unul conservator și unul mai îndrăzneț, ca să le punem în fața beneficiarului, apoi a comisiei de monumente. Lesne de intuit și observat că nouă ne place mai mult varianta mai îndrăzneață, cu supraînălțarea neuniformă a corpului de clădire. Face o tranziție deșteaptă, în suprafață riglată, între cornișele și coamele nesincronizate ale clădirilor învecinate din frontul stradal. Ba mai mult, generează și un volum interior mai mare, ceea ce ar putea lejer face loc unei supante suplimentare, într-o căsuță mică în care fiecare metru pătrat e valoros.

Suprafață riglată… hmm… o primă reacție circumspectă a beneficiarului… „Ce suprafață? Riglată?! Domnilor, nu vreau să vă supăr, dar ce constructori o să știe să o execute? O să li se înnoade ciocanele…” Ruben sare ca ars: „De ce să nu o știe executa? Nu e mare lucru. Cosoroabă și coamă neparalele, căpriori cu lungime puțin variabilă, astereală și atenție la croiala tablei fălțuite din cupru. Asta să fie cea mai mare problemă…” Din acea seară, însă, am rămas cu un nod în gât legat de faptul că soluția mai sterilă era acolo, bleagă dar disponibilă și seducând oamenii prea prudenți prin „facilul” promis, în dauna unei soluții puțin mai complexe, însă cu mult mai multe beneficii.

Comisia de Monumente a decretat să nu ne complicăm, iar de atunci proiectul a intrat pe un făgaș liniar, plat. Însă doar până la etapa șantierului, când, pe măsură ce lucrările avansau, constructorul și beneficiarul se înțelegeau din ce în ce mai greu cu privire la costuri. Ba complicații la subzidiri, ba să vezi că la consolidare am ratat nu știu ce ancorare distribuită și am distrus zidul și niște bosaje care trebuie acum refăcute, dar și puțin relocate, că nu știu ce geam nu ne-a reușit pe poziția indicată… Iar când au ajuns la acoperiș, tabla din cupru rămasă a acoperi o suprafață simplă și relativ redusă de șarpantă a devenit, brusc, obscen de scumpă și nejustificată pentru un acoperiș, nu-i așa, cam bleg. Așa că după o ceartă greu ținută în limitele decenței, și-au pus oamenii tablă metalică nici nu ne mai interesează de care în cap și i-au făcut recepția.

Astăzi clădirea este închiriată unui magazin de …. piese auto. Iertare, Majestate!